Ilie Bolojan: “Noi nu punem Vestul contra Sudului sau contra Estului”

”Indiferent ce comentarii vor fi, noi respingem orice fel de acuzaţie de separatism, de punere a Vestului contra Capitalei şi aşa mai departe, nu există nici o bază reală în aceste lucruri, însă principiul autonomiei locale şi principiul asocierii sunt nişte reguli care nu pot fi contestate.

Faptul că în derularea fondurilor europene, de exemplu, pe care le-a făcut România în aceşti ani, cea mai slabă capacitate administrativă au dovedit-o guvernele, din păcate şi ministerele, este o realitate. Acolo am pierdut bani europeni, datorită incapacităţii de a derula aceste proiecte, birocraţiei şi persoanelor de slabă calitate.

Este un model care se aplică cu succes în Polonia, de exemplu, care a absorbit în aceste ultime două cicluri de finanţare europeană sume importante şi un model pe care şi în actuala perioadă de finanţare de exemplu România l-a propus pentru Delta Dunării, această formulă de investiţii teritoriale integrate, dar care din păcate nu funcţionează cu succes. Noi credem că avem capacitatea să derulăm noi, direct, aceste proiecte europene, aşa cum am făcut până acum, e adevărat, prin intermediul ministerelor.

Noi nu punem Vestul contra Sudului sau contra Estului, nu acesta este scopul. Guvernele noastre trebuie să lucreze după nişte priorităţi. Din păcate, de mulţi ani, guvernele României schimbă priorităţile de la un Guvern la altul, de la un ministru la altul şi cum guvernele şi miniştrii se schimbă foarte des, se lucrează nu după nişte priorităţi, ci după mofturile de foarte multe ori ale unui om sau altul. De aia, în loc să inaugurăm autostrăzi, inaugurăm cioturi de autostrăzi. Ceea ce propunem noi sunt proiecte care nu rezolvă problemele doar ale unor oraşe, ci rezolvă problemele unor regiuni întregi.”

Lasă un răspuns